De ce ei pot și noi NU?

     Acum am intrat în casă. O zi plină și destul de lungă.
     După o zi lungă de alegeri a echipei de conducere din AIESEC Galați, am mers la o activitate numită ”Gala Studenților”
     Aici pe lângă universitate, există și ”Casa de Cultură a Studenților”, unde se face teatru, dansuri, modă, muzică, arte marțiale, și altele. Respectiv în cadrul acestor cercuri vin studenții universității ”Dunărea de Jos” și nu numai. Vă imaginați să fiți un student și să faci pe lângă învățătură și multe alte lucruri împreună cu colegii tăi de la facultate, grupă, nu contează. Personal cunosc o persoană care e la Facultatea de Litere, și a scris o piesă, apoi împreună cu trupa sa de teatru urmează să o joace pe scenă. Câtă motivație, câtă pasiune, câtă inspirație e în sângele și ochii lor! Dar despre asta mai în detalii vorbesc altă dată, să trec la ce am început.
     Și iată că la acest eveniment, au fost invitați în față, toate persoanele ce au adus rezultate frumoase. Au dansat trupa de dans, s-a făcut o prezentare de modă, arte marțiale, echipa de teatru - TOȚI au fost menționați și apreciați pentru premiile obținute la diverse concursuri și festivale. I-au lăudat (pentru că asta au meritat) și toți au văzute persoanele ce duc faima Casei de Cultură a Studenților din Galați.
     Au primit diplome plus mici premii, dar nu asta contează contează că ei simt aprecierea pentru ceea ce fac!
     Era sala plină...erau studenți, profesori, decani, invitați, care la rândul lor se mândreau că acești ”copii” din față își fac studiile în Universitatea de Stat ”Dunărea de Jos” din Galați.

     Oare în Republica Moldova, în universitățile nostre sunt oameni mai puțin talentați? NU!!!!! și o spun cu toată răspunderea. Chiar cât eram aici în Galați, am fost la o conferință științifică internațională în care au participat și studenți din Cahul, și din Chișinău pentru că avem oameni deștepți! Dar acești studenți au fost lăudați printre colegii de universitate, printre profesori? Pentru că EI o merită! NU, și dacă da...atunci într-un cerc foarte mic. Și așa vor tinde și alții să devină mai buni?
     Orice universitate are cu ce se mândri, pentru că noi suntem un popor talentat, muncitor, deștept NOI AVEM CU CE NE MÂNDRI - dar nu o facem... Ei o fac, ei apreciază oamenii ce muncesc, apreciază oamenii ce pot, ce facem noi? Îi invidiem... nici măcar nu ne lăudăm ca lumea pentru ceea ce am făcut...

     Nu spun toate astea pentru a tăia din demnitatea noastră, ci pentru că îmi pare foarte rău că nu luăm măcar exemplu de la cei fac lucruri frumoase.
     Așa ”Săraci, Fudui și a Dracului”
    

Hotelul celor două lumi

      Nu ţin minte când am fost ultima dată la teatru, dar din păcate a fost cu vrio 3 ani în urmă. Aici în Galaţi, uite că am avut oportunitatea să merg la o piesă "Hotelul celor două lumi". Multe persoane de aici mi-au recomandat să merg la această piesă, dar na mă gândeam în sinea mea "pai e o piesă ca toate piesele, dar hai sa merg aşa cum nu am fost de mult timp, şi de ce nu"
     Am contactat o persoană care joacă şi ea în teatru, ca să mă însoţească şi am mers.
     Era o seară frumoasă de 3 decembrie, și după o mică primblare, am ajuns în fața Teatrului Dramatic ”Fani Tardini”
     Ce mi-a placut din start a fost teatrul în sine, e o cladire cu arhitectură veche, şi respectiv foarte frumoasă de afară, iar când am intrat în teatru, am descoperit că e şi mai frumos. Avea un covor roşu, pozele actorilor pe toţi pereţii, fotolii mari în hol, colane albe şi o atmosfera fierică ce traia în el.
     Am intrat în sală, e mai mică de cât teatrul din Bălţi, dar e mult mai plăcută.
     Şi uite că a început şi piesa...
     Hotelul celor două lumi" de Eric‑Emmanuel Schmitt este povestea oamenilor rămaşi suspendaţi între viaţă şi moarte, moment care le oferă posibilitatea să reflecteze asupra greşelilor lor, să trăiască la modul concentrat ceea ce au amânat să facă pe pământ, să repare greşelile sau să rămână exact cum au fost. Oamenilor intraţi în comă li se dă posibilitatea să se "odihnească" un timp între cele două lumi. E un loc pe care unii îl percep ca pe un hotel, alţii ca pe un spital sau chiar ca pe un azil de nebuni. Aici îţi pui întrebări, fără să te mai preocupe atât de mult răspunsurile. "Ce e moartea? Cel mai rău răspuns la această întrebare e un răspuns", spune astrologul Radjapour, unul dintre personaje. Aici înveţi să renunţi la tine şi să iubeşti cu adevărat. "Acolo jos, oamenii nu iubesc, ei doar investesc", e replica altui personaj Laura. După ce au stat un timp la "hotelul dintre cele două lumi", prin intermediul unui simplu lift, oamenii fie coboară şi se întorc la viaţă, fie urcă în lumea de "dincolo". Nu ştie nimeni cine alege direcţia în care o vor lua "vizitatorii" vremelnici ai "hotelului". Scenografa Klara Labancz reuşeşte să creeze simplu, dar sugestiv lumea‑hotelul dintre cele două lumi, grupând pe un plan elementele diafane, transparente, imponderabile şi cele consistente, opace, supuse gravitaţiei, pe alt plan.
     O piesă de nemaipomenit, o piesă ce te face să gândești asupra multor lucruri... A fost pentru prima dată în viaţa mea când am plîns la o piesă de teatru. M-a impresionat enorm, cum s-a jucat, cuvintele, emoţiile, decorația absolut totul şi dacă aş avea ocazia aş mai merge încă o dată la acest spectacol, dar din păcate voi fi în Moldova pe atunci.
     În orice caz, aceasta a lăsat o amprentă frumoasă în inima mea...


P.S. Mergeți mai des la teatru!