Hotelul celor două lumi

      Nu ţin minte când am fost ultima dată la teatru, dar din păcate a fost cu vrio 3 ani în urmă. Aici în Galaţi, uite că am avut oportunitatea să merg la o piesă "Hotelul celor două lumi". Multe persoane de aici mi-au recomandat să merg la această piesă, dar na mă gândeam în sinea mea "pai e o piesă ca toate piesele, dar hai sa merg aşa cum nu am fost de mult timp, şi de ce nu"
     Am contactat o persoană care joacă şi ea în teatru, ca să mă însoţească şi am mers.
     Era o seară frumoasă de 3 decembrie, și după o mică primblare, am ajuns în fața Teatrului Dramatic ”Fani Tardini”
     Ce mi-a placut din start a fost teatrul în sine, e o cladire cu arhitectură veche, şi respectiv foarte frumoasă de afară, iar când am intrat în teatru, am descoperit că e şi mai frumos. Avea un covor roşu, pozele actorilor pe toţi pereţii, fotolii mari în hol, colane albe şi o atmosfera fierică ce traia în el.
     Am intrat în sală, e mai mică de cât teatrul din Bălţi, dar e mult mai plăcută.
     Şi uite că a început şi piesa...
     Hotelul celor două lumi" de Eric‑Emmanuel Schmitt este povestea oamenilor rămaşi suspendaţi între viaţă şi moarte, moment care le oferă posibilitatea să reflecteze asupra greşelilor lor, să trăiască la modul concentrat ceea ce au amânat să facă pe pământ, să repare greşelile sau să rămână exact cum au fost. Oamenilor intraţi în comă li se dă posibilitatea să se "odihnească" un timp între cele două lumi. E un loc pe care unii îl percep ca pe un hotel, alţii ca pe un spital sau chiar ca pe un azil de nebuni. Aici îţi pui întrebări, fără să te mai preocupe atât de mult răspunsurile. "Ce e moartea? Cel mai rău răspuns la această întrebare e un răspuns", spune astrologul Radjapour, unul dintre personaje. Aici înveţi să renunţi la tine şi să iubeşti cu adevărat. "Acolo jos, oamenii nu iubesc, ei doar investesc", e replica altui personaj Laura. După ce au stat un timp la "hotelul dintre cele două lumi", prin intermediul unui simplu lift, oamenii fie coboară şi se întorc la viaţă, fie urcă în lumea de "dincolo". Nu ştie nimeni cine alege direcţia în care o vor lua "vizitatorii" vremelnici ai "hotelului". Scenografa Klara Labancz reuşeşte să creeze simplu, dar sugestiv lumea‑hotelul dintre cele două lumi, grupând pe un plan elementele diafane, transparente, imponderabile şi cele consistente, opace, supuse gravitaţiei, pe alt plan.
     O piesă de nemaipomenit, o piesă ce te face să gândești asupra multor lucruri... A fost pentru prima dată în viaţa mea când am plîns la o piesă de teatru. M-a impresionat enorm, cum s-a jucat, cuvintele, emoţiile, decorația absolut totul şi dacă aş avea ocazia aş mai merge încă o dată la acest spectacol, dar din păcate voi fi în Moldova pe atunci.
     În orice caz, aceasta a lăsat o amprentă frumoasă în inima mea...


P.S. Mergeți mai des la teatru!