o mişcare, schimbare şi impact pozitiv pe care vreau să-l aduc în societate.

E prea puternic spus? Fie...
E prea simplu să pleci, şi bine că am înţeles asta la timp se putea mai devreme, dar bine că a ajuns :)
E greu în Moldova? DA
Însă noi nu suntem atât de slabi şi neputincioşi ca să lăsăm mâinile în jos.
Dacă doreşti-faci!!!

născut în Moldova, pentru tinerii ce nu se dau bătuţi, şi care vor să schimbe ceva.

şi asta motivează

primi paşi...

ziceam că nu doar am să vorbesc despre activităţile pe care le fac, ci şi am să dau şi careva info utilă celor ce vor să deschidă un ONG.

deci:
1. Primul lucru care îl faci, mergi la primărie (în cazul meu, că sunt din Bălţi, oficiul 322-juristul Oleg Leahu) şi rogi să îţi dea pachetul de documente pentru a începe procedura de înregistrare a ONG-ului.

2. Al doilea pas, găseşti oamenii care ar dori să se implice în activitatea unui ONG, şi ce vor să-l fondeze.

Respectiv eu sunt la pasul doi, în procesul de creare a grupului de iniţiativă, ce ulterior se transformă în fondatori.

Astăzi asta am făcut, şi încă sunt în proces.

Motivată, mândră şi plină de energie :)

Să începem...
sunt o tânără simplă din Moldova,
în 2011 am terminat facultatea de contabilitate, şi tot în timpul facultăţii am avut parte şi de experienţa AIESEC unde am învăţat multe lucruri interesante şi utile. Am fost încadrată în multe activităţi, proiecte, conferinţe şi internship în Romania, Galaţi.

Respectiv după facultate cu multe multe gânduri, aşteptări şi planuri pe viitor, a apărut o oportunitate de a merge în China, şi am acceptat. Mă gândeam că uite plec pe o perioadă, şi ulterior mă întorc acasă ca să merg la masterat în altă ţară (îmi doream să merg în Europa).

Am stat 1 an în China, multe s-au schimbat, multe nu şi cu un entuziast enorm în octombrie 2012 m-am întors acasă.
Aveam multe planificate, deja apăruse mai multe idei cum ar putea derula viaţa mea mai departe.
Cel mai mult am vrut să mă angajez până în luna mai, ca ulterior să merg la masterat.

De aici începe cel mai interesant.
Dacă sincer habar nu am câte CV-uri am trimis şi modificat, şi câte scrisori de motivare am expediat, nu ştiu numărul, au fost foarte, foarte multe!!! Moldova, Romania şi alte ţări însă nimic...
Ulterior ca să nu stau acasă, m-am angajat datorită mamei (deşi mereu am fugit de astfel de chestii, na), mi-e ruşine, dar mă gândeam că e mai mare ruşine dacă o matahală ca mine stă acasă.

Între timp am mai participat la 2 conferinţe internaţionale cu oameni super poyitivi si faini, 2 ţări noi, şi parcă era cât de cât ok.
Însă aceasta a fost cea mai grea perioadă din viaţa mea.
Nu ştiu cum alţii îşi aleg drumul, eu am avut norocul sau nenorocul să am de unde alege, şi toate căile erau total diferite, cum ai ajunge la o intersecţie şi nu ştii pe unde să o iai.

Ca să fie mai explicit era:
1. Mă întorc în China, mai lucrez până în septembrie şi merg acolo la masterat.
2. Stau în Moldova, apoi în septembrie merg în Europa la masterat.
3. Luasem şi bursa EVS pe 6 luni în Portugalia.
4. Stau în Moldova şi lucrez mai departe la job-ul meu care nu prea mă aranjează emoţional şi financiar, şi încerc să mă rup să fac ceva aici.

Am ales 1 variantă.
De lucru mi-am găsit, despre universitate m-am interesat, aştept paşaportul să merg să-mi pun viza şi să-mi iau bilet. Prietenele din China sunt fericite că vin, cei ce mă cunosc mă încurajează să merg.
Am depus deja cerere de eliberare, e semnată. Aştept cu nerăbdare 2 săptămini după care sunt oficial liberă şi pot pleca.

N-a fost să fie.
O singură seară mi-a întors tot ce aveam în cap cu picioarele în sus.
O singură seară m-a ajutat să iau decizia ce m-a frământat timp de 6 luni. Cea mai dilemică perioadă din viaţa mea, s-a hotărât.
Cea mai negativă şi urâtă modalitate de motivaţie, şi cel mai important neinteţionată, m-a ajutat atât de mult.

Am ales a 4 variantă, şi sunt atât de liniştită, mulţumită, motivată şi entuziasmată încât nu încap în piele.
Am retras cererea de eliberare, ieri am fost la primărie, planific să deschid un ONG, şi încă multe să fac.

Cam a fost lung prologul, însă începând de astăzi voi scri tot ce ţine de implimentarea ideilor mele din cap.
Şi cel mai important acestea vor fi implimentate aici, în Moldova.

Toate etapele, de deschidere a unui ONG, dificultăţile şi sucesele vor fi aici, pentru a motiva poate pe încă cineva să vină cu impacte pozitive pentru Moldova.
Pentru a primi feedback-uri de la diverse persoane, recomandări sau sugestii.

Respectiv eu pentru mine pornesc campania: născut în Moldova

P.S. Mulţumesc Andrei Gasnash pentru materializarea ideii într-un logo cu atâta soare.

De ce ei pot și noi NU?

     Acum am intrat în casă. O zi plină și destul de lungă.
     După o zi lungă de alegeri a echipei de conducere din AIESEC Galați, am mers la o activitate numită ”Gala Studenților”
     Aici pe lângă universitate, există și ”Casa de Cultură a Studenților”, unde se face teatru, dansuri, modă, muzică, arte marțiale, și altele. Respectiv în cadrul acestor cercuri vin studenții universității ”Dunărea de Jos” și nu numai. Vă imaginați să fiți un student și să faci pe lângă învățătură și multe alte lucruri împreună cu colegii tăi de la facultate, grupă, nu contează. Personal cunosc o persoană care e la Facultatea de Litere, și a scris o piesă, apoi împreună cu trupa sa de teatru urmează să o joace pe scenă. Câtă motivație, câtă pasiune, câtă inspirație e în sângele și ochii lor! Dar despre asta mai în detalii vorbesc altă dată, să trec la ce am început.
     Și iată că la acest eveniment, au fost invitați în față, toate persoanele ce au adus rezultate frumoase. Au dansat trupa de dans, s-a făcut o prezentare de modă, arte marțiale, echipa de teatru - TOȚI au fost menționați și apreciați pentru premiile obținute la diverse concursuri și festivale. I-au lăudat (pentru că asta au meritat) și toți au văzute persoanele ce duc faima Casei de Cultură a Studenților din Galați.
     Au primit diplome plus mici premii, dar nu asta contează contează că ei simt aprecierea pentru ceea ce fac!
     Era sala plină...erau studenți, profesori, decani, invitați, care la rândul lor se mândreau că acești ”copii” din față își fac studiile în Universitatea de Stat ”Dunărea de Jos” din Galați.

     Oare în Republica Moldova, în universitățile nostre sunt oameni mai puțin talentați? NU!!!!! și o spun cu toată răspunderea. Chiar cât eram aici în Galați, am fost la o conferință științifică internațională în care au participat și studenți din Cahul, și din Chișinău pentru că avem oameni deștepți! Dar acești studenți au fost lăudați printre colegii de universitate, printre profesori? Pentru că EI o merită! NU, și dacă da...atunci într-un cerc foarte mic. Și așa vor tinde și alții să devină mai buni?
     Orice universitate are cu ce se mândri, pentru că noi suntem un popor talentat, muncitor, deștept NOI AVEM CU CE NE MÂNDRI - dar nu o facem... Ei o fac, ei apreciază oamenii ce muncesc, apreciază oamenii ce pot, ce facem noi? Îi invidiem... nici măcar nu ne lăudăm ca lumea pentru ceea ce am făcut...

     Nu spun toate astea pentru a tăia din demnitatea noastră, ci pentru că îmi pare foarte rău că nu luăm măcar exemplu de la cei fac lucruri frumoase.
     Așa ”Săraci, Fudui și a Dracului”
    

Hotelul celor două lumi

      Nu ţin minte când am fost ultima dată la teatru, dar din păcate a fost cu vrio 3 ani în urmă. Aici în Galaţi, uite că am avut oportunitatea să merg la o piesă "Hotelul celor două lumi". Multe persoane de aici mi-au recomandat să merg la această piesă, dar na mă gândeam în sinea mea "pai e o piesă ca toate piesele, dar hai sa merg aşa cum nu am fost de mult timp, şi de ce nu"
     Am contactat o persoană care joacă şi ea în teatru, ca să mă însoţească şi am mers.
     Era o seară frumoasă de 3 decembrie, și după o mică primblare, am ajuns în fața Teatrului Dramatic ”Fani Tardini”
     Ce mi-a placut din start a fost teatrul în sine, e o cladire cu arhitectură veche, şi respectiv foarte frumoasă de afară, iar când am intrat în teatru, am descoperit că e şi mai frumos. Avea un covor roşu, pozele actorilor pe toţi pereţii, fotolii mari în hol, colane albe şi o atmosfera fierică ce traia în el.
     Am intrat în sală, e mai mică de cât teatrul din Bălţi, dar e mult mai plăcută.
     Şi uite că a început şi piesa...
     Hotelul celor două lumi" de Eric‑Emmanuel Schmitt este povestea oamenilor rămaşi suspendaţi între viaţă şi moarte, moment care le oferă posibilitatea să reflecteze asupra greşelilor lor, să trăiască la modul concentrat ceea ce au amânat să facă pe pământ, să repare greşelile sau să rămână exact cum au fost. Oamenilor intraţi în comă li se dă posibilitatea să se "odihnească" un timp între cele două lumi. E un loc pe care unii îl percep ca pe un hotel, alţii ca pe un spital sau chiar ca pe un azil de nebuni. Aici îţi pui întrebări, fără să te mai preocupe atât de mult răspunsurile. "Ce e moartea? Cel mai rău răspuns la această întrebare e un răspuns", spune astrologul Radjapour, unul dintre personaje. Aici înveţi să renunţi la tine şi să iubeşti cu adevărat. "Acolo jos, oamenii nu iubesc, ei doar investesc", e replica altui personaj Laura. După ce au stat un timp la "hotelul dintre cele două lumi", prin intermediul unui simplu lift, oamenii fie coboară şi se întorc la viaţă, fie urcă în lumea de "dincolo". Nu ştie nimeni cine alege direcţia în care o vor lua "vizitatorii" vremelnici ai "hotelului". Scenografa Klara Labancz reuşeşte să creeze simplu, dar sugestiv lumea‑hotelul dintre cele două lumi, grupând pe un plan elementele diafane, transparente, imponderabile şi cele consistente, opace, supuse gravitaţiei, pe alt plan.
     O piesă de nemaipomenit, o piesă ce te face să gândești asupra multor lucruri... A fost pentru prima dată în viaţa mea când am plîns la o piesă de teatru. M-a impresionat enorm, cum s-a jucat, cuvintele, emoţiile, decorația absolut totul şi dacă aş avea ocazia aş mai merge încă o dată la acest spectacol, dar din păcate voi fi în Moldova pe atunci.
     În orice caz, aceasta a lăsat o amprentă frumoasă în inima mea...


P.S. Mergeți mai des la teatru!

Stagiu de practică în Galaţi

Astazi sunt 10 zile de când sunt puţin mai departe de casă, într-un stagiu de practică în Galaţi.         Prin intermediul Organizaţiei AIESEC, ce este una dintre cele mai mari organizaţii de studenţi din lume, lucrez în cadrul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, departamentul Relaţii Publice, în proiectul "Absolvenţii şi Piaţa Muncii" acesta fiind finanţat de către Unitatea Executivă pentru Fininţarea Învăţământului Superior şi a Cercetării Ştiinţifice Universitare (UEFISCSU).         Pe lângă asta mai sunt şi trainer în cadrul proiectului "Wake up call", ce este un proiect destinat elevilor ai liceelor din Galaţi, organizat de către AIESEC Galaţi.         Pe data de 26 noiembrie am fost la deschiderea unei Conferinţe Ştiinţifice Internaţionale, în care au fost şi aproximativ 10 participanţi din Republica Moldova aceştea fiind din Universitatea de Stat "B. P. Hasdeu" din Cahul, şi din Universitatea Tehnică a Moldovei din Chişinău. M-a bucurat mult acest fapt, asa cum aceşti studenţi promovează ţara într-o modalitate frumoasă.         Este o experienţă foarte interesantă şi diferită de cât ceea ce aş putea să obţin în Republica Moldova, aşa cum chiar dacă statele sunt vecine şi suntem o naţiune, totuşi sunt şi diferenţe.        Oamenii îmi par mai deschişi, mai creativi, mai amabili, mai credincioşi (sau poate am avut eu norocul să dau doar peste astfel de persoane), dar în schimb îmi lipsesc multe lucruri de ale mele, din Moldova, pentru că noi suntem mai descurcăreţi, mai ageri.        Chiar dacă cineva va spune că greşesc, să spună, acum am această impresie :)        O parte extraordinar de plăcută pentru mine, e că am început să fac şi cursuri de salsa, ceea ce îmi doream mult :D Deci urmează şi continuare a impresilor din Galaţi...

Film...

Azi am fost la film... filmul pe care îl doream foarte mult să îl vizionez, şi iată că am contactat o prietenă şi am mers la film, acolo am întîlnit şi alte persoane cunoscute, fiind o surpriză plăcută...
...dar nu despre asta voi scrie ci despre altceva...
După ce am ieşit de la film, mă îndreptam încet spre staţie, era ora 21:15, deja întuneric, şi mergînd aşa din depărtare aud voci de genul feminin ce se înjurau şi strigau una la alta, erau 5 prietene dintre care 2 (X şi Y) se certau foarte înrăit şi cu foarte multe cuvinte murdare (tot nu am înţeles care e motivul, dar şi asta nu contează)
Emoţiile erau la maxim, şi la un moment dat una din ele - X, se întoarse şi pleacă, mai stigînd încă ceva. Cealaltă - Y ce a rămas în compania celorlalte prietene la un moment dat cade fără cunoştinţă...
(şi de aici e cel mai important)
Respectiv celelalte prietene intraseră în panică, dar totuşi încercau să o aducă în cunostinţă,
aici X se întoarce să vadă ce s-a întîmplat, şi respectiv a început să le ajute pe celelalte să o readucă pe Y în cunoştintă. Era foarte îngrijorată, agitată şi întradevăr retrăia pentru Y. A început să caute apă, magazine ceva...
Peste aproximativ un minut, Y îşi revine, şi aici X şi celelalte au ridicat-o şi i-au ajutat să ajungă pînă la banca apropiată. Au aşezat-o pe bancă, şi Y deja începea să-şi revină...
...şi cînd se părea că ceea ce se întîmplase pînă ca Y să îşi piardă cunoştinţa deja a fost uitat, iarăşi s-a început acea ceartă rece şi aspră.
X iarăşi a plecat iar chimbul de înjurături o urmau...apoi deja eu m-am îndepărtat de ele, continuînd drumul.
Şi deja mergînd mai departe spre staţie îmi puneam întrebări...
De ce se întîmplă asa?
De ce doar atunci cînd Y şi-a pierdut cunoştinţa, X s-a întors şi era îngrijorată de Y?
Neapărat trebuia ca acesteia să i se întîmple aşa ceva ca în X să se trezească acel sentiment omenesc de iertare (care pînă la urmă nici nu a durat mult).... ?
Şi asta se întâmplă foarte des între noi, oamenii, uităm de dragoste, de iertare, de răbdare, de sentimentele celuilalt...
...uităm...
...şi ne reamintim de ele cînd se întîmpla ceva grav, sau ce e şi mai rău cînd deja pentru unii e prea tîrziu şi nu mai ai pe cine ierta, sau cui sa-i spui acel simplu te iubesc pe care nu l-ai spus...
Fiţi mai buni, mai zîmbitori...
...Iertaţi...cum se spune avem prea puţin timp de a trăi pentru al irosi pe supărări şi ură...
Aveţi pe cineva cu care nu aţi vorbit de mult timp, sunaţi-l şi întrebaţi un simplu "Ce mai faci"
Rostiţi acest Te iubesc! şi nu aşteptaţi pînă va fi prea tărziu să îl spuneţi...
Zâmbiţi, pentru că acesta poate schimba viaţa celui din faţa voastă :)
Uite asa am venit eu acasă de la film, vă urez un weekend ce urmează cît mai placut şi cu mult soare în suflet.
Cu zîmbet...Cristina :)